Ziua Internaționala a Eliminării Discriminării Rasiale
Centrul de Incluziune Socială pentru Persoanele de Etnie Romă – Centru, înființat în cadrul proiectului „Crearea şi funcţionarea structurilor de asistenţă axate pe ocuparea forţei de muncă – Centre de incluziune socială pentru persoanele de etnie romă” a organizat, în data de 21 martie 2013, în cadrul Unității Culturale, înființate cu scopul de a promova cultura romă și imaginea diversă și complexă a romilor în rândurile populației majoritare, o masă rotundă cu ocazia Zilei Internaționale a Eliminării Discriminării Rasiale.
Masa rotundă a dorit să conecteze cetățenii mureșeni la campania ”Cine spune că nu ne potrivim?” al săptămânii europene de acțiune împotriva rasismului organizat de către United for Intercultural Action din rețeaua căreia și Asociația Divers face parte. Printre obiectivele programului s-au numărat combaterea prejudecăților existente în societate împotriva romilor, crearea unei discuții pe pagina Facebook a Asociației Divers pe care se pot discuta aspecte legate de discriminare rasială și mecanismele de funcționare a prejudecăților care duc la discriminare, creșterea gradului de cunoaștere de către cetățeni și jurnaliști a metodelor de combatere a discriminării.
Dna Koreck Maria, director CISPER Centru Tg. Mureș a amintit în prezentarea făcută la deschiderea mesei de un argument comun folosit împotriva diversității și multiculturalismului în Europa, acela că unele culturi pur și simplu nu se potrivesc unul cu celălalt. Conform acestui argument scepticii spun că diferitele grupuri, religii, culturi și valorile acestora pur și simplu sunt incompatibile și nu vom putea clădi niciodată o societate unită, coezivă și incluzivă din cauza acestor diferențe. Totodată a atras atenția asupra faptului că în această dezbatere ne poate ajuta dacă recunoaștem că diversitatea nu este doar prezența diferitelor grupuri, ci și diversitatea din interiorul acestor grupuri. Din momentul în care acceptăm ceea ce este de fapt diversitatea, vedem ceea ce este sub suprafață și putem începe să găsim diferențe între aceia care consideră că sunt la fel și similarități și conexiuni între noi pe care nu le am realizat că ar fi existat vreodată.
Dna viceprimar Ionela Ciotlăuș a evidențiat faptul că nimeni nu trebuie să stea nepăsător în fața unei discriminări și că nu este adevărat căcetățenii sunt neputincioși.Domnia sa a declarat că toți putem să facem ceva, pornind de la simplul fapt de a aduce în discuție problemele sensibile din comunitate care au relevanță în situații de discriminare. A dat și exemple prin care s-au rezolvat situații care au afectat colectiv membri ai unor comunități de
romi din Tg. Mureș, dar a atenționat și asupra faptului că încă mai există acele prejudecăți care duc zilnic la situații de discriminare.
Soluția unanim sugerată în vederea eliminării prejudecăților a fost cea prin educație atât formaă, cât și non-formală și nevoia de sprijinire a acestor forme de educație interculturală și nu de segregare practicată în prezent încă în multe cazuri.
La activitatea culturală organizată de CISPER Centru Tg-Mureș au participat 30 de persoane (viceprimarul mun. Tg. Mureș – dna Ionela Ciotlăuș, consilierul local – dnul Pui Sebastian,reprezentanții Poliției,cadre didactice rome, reprezentanții Partidei Romilor și a Prefecturii, jurnaliști, actorul Rudolf Moca, și studenți romi).