Alfabet: Asociația Divers

Litera

Explicatii pronuntie

a
ca şi în alfabetul limbii române;
b
ca şi în alfabetul limbii române;
c
ca un ţ românesc;
d
ca şi în alfabetul limbii române;
e
ca şi în alfabetul limbii române;
f
ca şi în alfabetul limbii române;
g
ca şi în alfabetul limbii române;
h
ca şi în alfabetul limbii române;
i
ca şi în alfabetul limbii române;
k
ca un c românesc;
l
ca şi în alfabetul limbii române;
m
ca şi în alfabetul limbii române;
n
ca şi în alfabetul limbii române;
o
ca şi în alfabetul limbii române;
p
ca şi în alfabetul limbii române;
r
ca şi în alfabetul limbii române;
s
ca şi în alfabetul limbii române;
t
ca şi în alfabetul limbii române;
u
ca şi în alfabetul limbii române;
v
ca şi în alfabetul limbii române;
z
ca şi în alfabetul limbii române;
kh
k aspirat (urmat în pronunţie, fără pauză, de un h);
ph
p aspirat (urmat în pronunţie, fără pauză, de un h);
th
t aspirat (urmat în pronunţie, fără pauză, de un h);
rr
ca un r românesc, dar vibrat şi nazalizat (întâlnit în dialectele spoitorilor şi căldărarilor, aproximat prin grupul consonantic - nr - (uneori fiind peceput şi ca grupurile -ndr -, - ngr -);
w
semiconsoana -w -, percepută ca un u, apare în locul lui -v - în poziţie finală, dar şi intervocalică: keraw (corect: kerav), gaw (corect: gav), thuwali (corect: thuvali);
x
ca un h dur, pronunţat ca ch din limba germană;
j
ca un i semivocalic (apare în diftongi, în poziţie iniţială sau finală, şi intervocalic în grupuri cu alte două vocale: jakh, phabaj, phabaja);
ś
ca ş din limba română
ź
ca j românesc;
з
ca grupurile ge, gi româneşti: зamutro "ginere" (în funcţie de dialect, se pronunţă şi ca un j românesc: зamutro [jamutro] "ginere");
ć
ca grupurile ce, ci din limba română;
ćh
ca grupurile ce, ci din limba română, dar aspirate (urmate de h): ćhuri "cuţit" (în funcţie de dialect, se pronunţă şi ca un ş românesc: ćhuri [şuri] "cuţit").
θ
literă ce apare rar în postpoziţii de locativ şi de ablativ şi se echivalează, la singular, prin t din limba română. Dacă în faţa sa vedem litera -n - (deci: -nθ-) sau, în vorbire, auzim înaintea sa sunetul [n], atunci se pronunţă ca d din limba română;
ç
literă ce apare rar în postpoziţii de sociativ - instrumental (comitativ) şi se echivalează, la singular, prin s din limba română (La ciurari, se pronunţă, la sociativ - instrumental, singular, j (i semivocalic), iar la carpatici -h). Dacă în faţa sa vedem litera -n - (deci: -nç -) sau auzim înainte sunetul [n], atunci se pronunţă ca ţ din limba română;
q
literă ce apare rar în postpoziţii de genitiv şi de dativ şi se echivalează, la singular, prin c din limba română. Dacă în faţa sa vedem litera -n - (deci: -nq -) sau auzim mai întâi sunetul [n], atunci se pronunţă ca g din limba română;
ke ki ge gi

La acestea se mai adaugă vocalele preiotate (diftongii: ă, ĕ, ĭ, ŏ, ŭ) care se citesc: ea, ie, ii, io, iu, ca în exemplele: boră, dĕs [dĭves], luludĭ, parnŏl, terdŭvel (dialectal, în raport cu forma corectă terdŏvel "a opri; a înceta"). Foarte rar, în împrumuturi româneşti, ä se utilizează pentru a marca vocala ă din limba română, iar ca variantă fonetică (doar în cazul căldărarilor) ë notează un e obişnuit din celelalte dialecte rrome, perceput, de asemenea, ca un ă din limba română. Exemple: în primul caz päzil" a păzi" (în loc de cuvântul rrom arakhel "a găsi; a păzi"), iar în al doilea: arakhël (căld.) " a găsi; a păzi".