Ziua mișcării romilor din românia
Primul act care se poate califica drept al unei mișcări este cel prin care romii
s-au arătat solidari cu actul unirii. La 27 aprilie 1919, o Adunare a reprezentanților țiganilor din România, întrunită la Târnaveni, salută decizia Marii Adunari Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 de unire a Transilvaniei cu România. Romii își exprimau angajamentul față de noua patrie și speranța egalității în drepturi cu ceilalți cetațeni ai României.
Perioada interbelică a reprezentat pentru populația de romi o epocă de transformări importante care se remarcă prin direcția modernizării pe care o cunoaște populația romă din regat. Apare o elită romă formată din intelectuali, artiști, publiciști, comercianți, lăutari care nu-și tradează originea și care încep mișcarea de emancipare a poporului rom. După modelul celorlalte populații din regat, romii înființează organizații cu caracter social, profesional, cultural și chiar politic.
Lăutarii pun bazele unor societați cu caracter profesional în mai multe localități ale țării. La București funcționa, "Junimea Muzicală", unul dintre fruntașii sai fiind Grigoraș Dinicu, cunoscut și ca militant pentru emanciparea culturală a romilor. În anul 1926, la Calbor, in jud. Făgăraș, lua ființă, "Înfrățirea Neorustică", din inițiativa lui Lazăr Naftanaila. Obiectivul principal al acestei asociații, era ridicarea nivelului economic și cultural al romilor. Asociația reușea să scoată și publicația "Neamul țigănesc".
Interesant este că asistăm la apariția unei tendințe de centralizare a mișcării romilor într-o organizație unică și reprezentativă. Promotor a fost Calinic I. Popp- Șerboianu, licențiat în teologie, care a pus bazele unei Asociații Generale a Țiganilor din Romania, în martie 1933.
Programul acestei organizații denotă o preocupare deosebită pentru problematica romă din acea perioadă. Astfel, se avea în vedere: alfabetizarea, publicarea de cărți privind istoria romilor, înființarea unei universități a romilor, a unui muzeu "țigănesc", înființarea de ateliere potrivit "firii neamului nostru" organizarea în bresle a romilor care practică un anumit meșteșug, înființarea de "sfaturi județene" și a unui "sfat al bătrânilor" pentru rezolvarea litigiilor dintre romi, ca mijloc de raportare a societați la specificul cultural rom, premisa favorabilă în procesul de integrare a romilor.Obiectivele programului reflectă dorința de a promova integrarea socială și educațională a romilor, de a îmbunătăți imaginea etniei rome în societatea românească.
Tot în anul 1933, apare o altă organizație reprezentativă a romilor, "Uniunea Generală a Romilor din România". La Congresul național care s-a desfășurat, în luna octombrie 1933, a fost ales un comitet de conducere care avea ca președinte pe G.A.Lazareanu Lazurica, scriitor și gazetar. Președinte onorific a fost numit Grigoraș Dinicu. În cadrul acestei organizații apar fricțiuni în urma cărora Lazurica este înlăturat președinte devenind Gheorghe Niculescu, negustor de flori.Sub conducerea sa Uniunea a obținut statut juridic și s-a dovedit cea mai importantă organizație a romilor, singura care activa la nivel național. Activa în relațiile cu autoritțtile a avut și organe de presă proprii: "O, Rom", care apărea la Craiova și "Glasul Romilor", la București. Organizația avea 40 de filiale în toată țara și 784 793 de membrii. Programul organizației relua de fapt ideile asociației anterioare, scopul principal fiind de a acționa "pentru ca soarta neamului nostru rom să se îmbunatațească, ca să putem sta alături de conaționalii noștri fără sa ne fie rușine".
Semnificativ pentru procesul de emancipare a romilor este și apariția unor mișcări regionale. În Oltenia un grup de intelectuali romi au pus bazele unei mișcări deosebit de active. Menționăm pe Aurel Manolescu- Dolj, ziarist de profesie, Marin Simion, poet, N.St. Ionescu, avocat, C.S.Nicolaescu Plopsor profesor, care a și publicat două carți de folclor: "Cântece țigănești" și "Povești țigănești".
Cei care în perioada interbelică și-au asumat rolul de lideri ai poporului rom, au militat pentru formarea conștiinței identității etnice a romilor. Procesul nu a fost specific doar romilor din România, îl întâlnim în toată Europa. Semnificativ este că în anul 1933, la București se organiză prima reuniune internațională a romilor, în cadrul căreia s-a pus în discuție consolidarea identității etnice a romilor.După cel de-al doilea război mondial, romii încep să înființeze pe plan local și național organizații cu caracter religios și cultural. În 1965, la Paris lua ființă Comitetul Internațional al Țiganilor, care promova înființarea de filiale în mai multe țări, în vederea promovării drepturilor legitime la existență a poporului rom și recunoașterea nedreptăților făcute romilor în anii celui de-al doilea război mondial (1939-1945), ani ai holocaustului și pentru poporul rom.
În aprilie 1971, C.I.T.(Comitetul Internațional al Romilor) organizează la Londra primul Congres Mondial al Țiganilor unde delegații din cca. 14 țări vor adopta denumirea de rom, drapelul organizației și deviza "Opre Roma"(Sculțti romi).La lucrările celui de-al doilea Congres Mondial al Țiganilor ținut la Geneva în aprilie 1978 vor participa 120 de delegați și observatori din 26 de țări. India, țara mamă, a fost reprezentată de o delegație numeroasă. S-au ales delegații pentru O.N.U. pentru Comisia pentru Drepturile Omului și pentru UNESCO.
Soarta pe care romii au avut-o în anii războiului va domina discuțiile celui de-al treilea congres, ținut la Gottingen, în mai 1981.Regimul comunist instalat în România şi-a luat toate măsurile pentru a se asigura că romii nu au nici o şansă de a înfiinţa alte organizaţii, cel puţin până după 1989, romii într-adevăr nu au mai creat nici o organizaţie. În această perioada 6-7 persoane rome, sociologul rom Nicolae Gheorghe și bulibașul Ion Cioabă, fondatorii grupului în 1975-1976, sociologul rom Vasile Burtea s-a alăturat în 1977, profesoara romă Ina Radu și muncitorul rom Valerica Stanescu au fost cooptați în 1978, căldărarul Mihai Ilie (Gogu Gușatu) s-a alăturat în 1980 și de la Timișoara instructorul rom de dans Ion Mirescu, se străduiau să organizeze dizidența romă. Pe lângă demersurile de atenționare către autorități, au procedat, sub pseudonim (Alexandru Danciu – Nicolae Gheorghe și Cosmina Cosmin – Vasile Burtea), la sensibilizarea opiniei publice și instituțiilor vestice (prin intermediul postului de radio Europa Liberă și publicațiile pariziene L'Alternative si Le Matin) față de situația tot mai degradată a romilor din România.
Mișcarea de emancipare a romilor din România începe în 1990, prin fuziunea primelor structuri de organizare ale minorității rome din România, Uniunea Democrată a Romilor si Societatea Romilor din București și alegerea ca președinte a lui Ion Onoriu. În 1992, Uniunea Democrată a Romilor se autodesființează datorită conflictele de viziune și diferențelor de abordare a problematicii romilor. Mișcarea romilor se fracturează, liderii acesteia înființându-și organizații "personale": Ion Onoriu, Gheorghe Raducanu si Gheorghe Ivan, transformă Societatea Romilor din Bucuresti în Partida Romilor; Ion Cioaba se proclamă "rege internațional al romilor"; Nicolae Gheorghe înființează Federația Etnică a Romilor, mai apoi Centrul romilor pentru intervenție socială și studii "Romani CRISS"; Vasile Ionescu - Fundația Culturală pentru Emanciparea Romilor "Aven amentza", mai apoi Centrul Romilor pentru Politici Publice "Aven amentza"; Nicolae Bobu și Dumitru Ion Bidiia înființează Uniunea Generală a Romilor din Romania.Formațiunea politică romă care a avut cea mai îndelungată durată de viață politică este Partida Romilor. După anul 2000, Partida Romilor sub noua titulatură de Partida Romilor Social Democrată (PRSDR) deține unicul loc parlamentar în virtutea prevederilor care asigură reprezentarea minorităților în cazul în care acestea nu reușesc să treacă de pragul electoral minim.În acest moment romii sunt reprezentaţi prin trei tipuri de structuri. Primul tip îl constituie reprezentarea romilor ca minoritate naţională.
Astfel, organizaţia romilor care câştigă cel mai mare număr de voturi în alegerile parlamentare primeşte un mandat în Camera Deputaților, trimite reprezentanţi în Consiliul Minorităţilor Naţionale, un organism consultativ al minorităţilor naţionale de pe lângă Guvernul României şi primeşte o subsidie din partea guvernului. De asemenea, organizaţia respectivă are acces la anumite proiecte operaţionale destinate minorităţilor naţionale care au fost iniţiate de structuri guvernamentale. Din 1992 această formațiune este Partida Romilor.
Al doilea tip de structură de reprezentare este la nivelul organelor alese ale administraţiei de stat. Astfel, organizaţiile romilor care au cel puțin 25.000 de membri cu filiale a cel puțin 300 de membri în cel puțin 18 judeţe ale ţării pot înscrie candidaţi proprii în alegerile locale şi parlamentare. Astfel romii sunt reprezentaţi în consiliile locale, primării şi consiliile judeţene. Desigur, există aleşi romi care au candidat din partea partidelor majoritare şi au fost aleşi în aceste structuri reprezentative. În prezent are consilieri locali Partida Romilor.
Al treilea tip de structură care asigură o reprezentare a intereselor romilor este prin organizaţiile civice. Datorită preponderenţei numărului organizaţiilor neguvernamentale şi expertiza acumulată în implementarea de programe şi proiecte adresate romilor, funcţia de reprezentare asumată de acestor sector a devenit una principală. Organizaţiile romilor sunt adesea tratate de către structurile administraţiei ca reprezentante ale intereselor comunităţii şi multe din organizaţii şi-au dezvoltat un limbaj specific ca voce a romilor. Romani CRISS, Agenția Împreună, Centrul Creștin al Romilor, Alianța pentru unitatea Romilor, etc – unele dintre aceste organizații asumându-și și rol de partid politic în anumite alegeri
Faceti click pentru a vizualiza Bibliografia si imnul romilor.
Fișiere: